Primul maraton este mai tare decat orice am trait pana acum. Zeci de emotii sunt traite intr-un interval atat de scurt, timpul parca se dilata, simturile ti se acutizeaza si mintea ta devine pe rand prietenul sau dusmanul tau numarul unu.

Am trecut prin bucurie, liniste, entuziasm, durere, neliniste, foame, panica, sete, crampe, fericire, incredere, depresie, plictiseala, agonie, surpriza, contemplare, implinire si nu numai, de la un minut la altul. E un carusel de emotii care te poarta cu viteza propriilor tai pasi.

E o experienta care la sfarsit te lasa gol si sleit de putere si in acelasi timp te face mai puternic. Nu pot sa va descriu cat de ciudat si diferit, in sensul bun, e sa alerg un maraton fata de tot ce am incercat pana acum. Si am incercat multe.

Emil Zatopek, unul din atletii de geniu a lasat o vorba: “Daca vrei sa castigi o cursa, alearga 1km. Daca vrei sa vezi ce inseamna viata, alearga un maraton

Adrian Soare Primul Maraton


De ieri pana azi, de cate ori am incercat sa povestesc parintilor sau prietenilor la telefon despre cum a fost, am simtit ca nu-mi ajung cuvintele sau ca ele nu pot sa descrie complet aceasta experienta.

Inainte sa citesti cum a fost, daca nu alergi inca, incepe sa alergi. De azi. De maine dimineata. Macar 1 km. Pentru ca este incredibil. Propune-ti un maraton pe lista. Si dupa ce o sa-l termini o sa intelegi la ce ma refer cand spun ca n-ai mai trait asa ceva.

A trecut deja o zi, si in capul meu inca se deruleaza toata povestea, ca un film, de la start pana la sosire. L-am revazut in mintea mea de multe ori. Am visat bucati din el azi-noapte

Am ajuns in Piata Constitutiei unde urma sa se dea startul in jur de 8.30. Impreuna cu mine, venisera la fel de nerabdatori Corina, Dragos, Cristi, Amir, fiecare dintre noi la prima incercare de genul asta. Corina si Cristi au alergat prima oara un Semi-Maraton iar eu cu Dragos si Amir alergam primul maraton. I-am cautat pe Cornelius, Alex Mocanu si ei tot la primul maraton dar nu i-am gasit in toata aglomeratia de la start.

Toti fac parte din grupul de Facebook pe care l-am lansat acum 4 luni cand am inceput sa scriu despre ideea de a alerga primul maraton. Sunt mandru ca s-au tinut de antrenamente pana la capat, ne-am motivat unii pe altii si au participat. Sunt si mai mandru ca nici unul din ei n-a abandonat. In total sunt 7 oameni care acum 4 luni de zile nu se gandisera ca vor trece prin experienta asta.

In fata Casei Poporului era instalata o scena pe care un grup de fitness coordona prin microfon incalzirea pentru cei care erau in Piata. In stanga era cortul mare unde se mai puteau lua kiturile de participare pentru intarziati, iar in dreapta erau doua corturi pe post de vestiare, unde puteai sa-ti lasi lucrurile aduse cu tine. Mai erau cateva corturi si puncte de hidratare amplasate pentru cei care doreau apa sau bautura isotonica. Intr-un colt, cateva toalete la care se facuse deja coada. Noroc ca n-am avut nevoie.

Stii senzatia aia dinainte de un examen foarte important, cand, cu cat astepti mai mult, cu atat devii mai nervos si nerabdator? Inmultit cu 10, asta era senzatia pe care o aveam. Ma gandeam doar la: Hai odata sa incep, ca mor aici de nerabdare.

Intre timp, am reusit sa fac o poza cu unul din cei in varsta alergatori din Romania, Gheorghe Mosion, care la 79 de ani se tine foarte bine si ar putea da lectii despre perseverenta oricui se plange ca la 30 si ceva de ani oboseste cand urca scarile. La 55 de ani s-a apucat de alergat pentru a se mentine sanatos si de atunci a participat la o multime de concursuri. Aveti cateva poze cu el mai jos.

mosion (2 of 3)

 

Gheorghe Mosion

Gheorghe Mosion N-am apucat sa mai stam prea mult de vorba ca in difuzoare a fost anuntat startul. Au plecat intai cei din proba de stafeta, apoi, dupa 10 minute cei de la SemiMaraton si Maraton. In spatele liniei de start se facuse o coada lunga, eu am plecat destul de departe in spate. In momentul cand am trecut de linia de start cronometrul arata ca trecusera deja 3 minute din cursa. Din fericire, fiecare participant a primit un chip electronic care trebuia legat la pantoful de alergare incat startul real sa fie atunci cand pasesti prima oara pe covorul de la linia de start. Pe traseu mai erau inca 3 puncte de verificare electronica unde chipul era scanat automat. In felul acesta se vede daca ai trecut prin toate punctele de verificare si nu ai luat-o pe scurtaturi sau se vede daca ai terminat sau nu cursa.

247395_10151038149301890_2093832881_n

 

47124_10151038151851890_875343399_n Am plecat destul de incet, aglomeratia era mare, nu aveam cum sa depasesc si nici nu asta era intentia. Planul meu era sa alerg cu 5 minute pe kilometru si sa pastrez ritmul asta pana la final, cu foarte mici fluctuatii, incat sa termin in 3 ore si 30 minute (obiectivul foarte optimist). Obiectivul declarat era sa termin sub 4 ore, adica sa alerg constant cu mai putin de 5min30 sec / km. Stiam ca pot sa alerg sub 4 ore, dar ma gandeam numai la cele 3 ore 30 magice.

Inainte de start vorbisem cum Gabi Solomon care urma sa fie Pacemaker la 3ore si 30 minute (un pacemaker este un alergator experimentat care termina o cursa in timpul x, stabilit dinainte. In felul asta, te poti tine dupa el ca sa termini in acelasi timp) Mi-a spus ca o sa aiba niste baloane albe legate de tricou. Problema este ca Gabi plecase cu 2 minute inaintea mea la start si mereu eram cu ochii in zare sa vad daca ma apropii de baloane. Nu s-a intamplat, pana la final si o sa afli imediat de ce.

Primii 4 km au fost parfum. Traseul pleca de la Casa Poporului la George Cosbuc, intoarcere la Casa Poprului, apoi drept pe Blvd Unirii pana la Piata Alba Iulia. Era 9.30 dimineata si orasul pustiu. Nici o masina, nici un claxon. Din cand in cand mai schimbam o vorba cu Amir care alerga cot la cot, dar in rest, o tacere si o liniste pe care le-am savurat la maxim. Singurul lucru care se auzea era sunetul sacadat al pasilor  celor aproape 7000 de oameni, insirati pe o distanta de cativa km, alergand.

Am depasit destul de multi oameni in perioada asta, incercand sa intru treptat in ritmul pe care mi l-am propus. Amir, dupa mine. La piata Muncii am luat primul pahar de isotonic, dupa 5 km. Totul mergea excelent. Cum am traversat intersectia, la 30 min de la inceperea cursei, pe sensul opus venea grupul compact de kenieni care ajunsesera deja la km 10.

Tot aici am inghitit si primul gel energizant din cele 5 pe care le aveam la mine. Nu mai incercasem niciodata tipul ala de gel si doar pentru ca citisem mult despre ele si nu eram suficient de increzator ca orezul de o seara inainte si banana de dimineata vor fi suficiente, am hotarat sa mananc cate un gel din 5 in 5 km, incat ultimul sa isi faca efectul pe la km 35 si sa ma duca pana la final. Gelurile acestea sunt compuse in mare parte din carbohidrati care asigura o sursa foarte rapida de energie in sange care in timpul efortului fizic ajunge la muschi, in aproximativ 15-20 min de la inghitire. Asta daca esti obisnuit cu ele. Se pare ca la mine n-a functionat.

Pe masura ce alergam, ma simteam din ce in ce mai bine, cu o singura exceptie. Inainte de start, Cristi, unul din prietenii lui Amir, maseur, mi-a facut masaj la ambele picioare cu niste gel Ice POwer. Nu stiu daca asta trebuia sa fie efectul, dar gelul ala a fost criminal, si nu la modul cel mai bun. Simteam ca de la glezne pana la solduri imi iau foc picioarele iar genunchii mai au putin si explodeaza in mici particule solare. Efectul a fost si mai puternic atunci cand mi-am turnat o sticla de apa in cap ca sa ma racoresc si toata apa aia s-a scurs prin haine pana a ajuns la picioare. M-a afectat destul de tare dar am hotarat sa ignor toata durerea si sa ma prefac ca nu exista.

Am ajuns apoi la Stadionul National, care in lumina si in linistea diminetii era maiestuos in timp ce il inconjuram. Era atat de liniste incat auzeam stropitorile pentru iarba si respiratia celui din fata mea in timp ce alearga. Din cand in cand oamenii aplaudau cand treceau pe langa cineva intr-un scaun cu rotile si il incurajau, sau cand zareau pe cineva cunoscut.

Pe la km 8 cred ca Amir a ramas undeva in spate si l-am prins din urma pe Alex Circei care plecase inaintea mea la start. Alex a fost si el la primul maraton si cu destul de putin antrenament inainte a scos un timp excelent la final.

 

Pe la km 10 suna telefonul. Tata imi spune ca a venit din Pitesti si e la Piata Unirii sa faca poze si sa ma sustina.

Iata si cum m-a motivat :)))

Continuarea maine, in partea a doua.

 

Pozele via Cristi Barbu

Share This

Da mai departe!