Aici ne invartim.

Precum niste titirezi cuprinsi de disperare. Si de regrete. Mereu vrem sa ascundem ceva. Tot timpul ni se pare ca cei din jur vor sa ne fure asul din maneca. Si ca privirea lor ascunde umbre. Ca au si scos armele si ne-au luat la tinta cu o adevarata pasiune. Dar, de fapt, resentimentele sunt pasiunea noastra. Ele ne tin pe loc si ne transforma in niste catei ce vor sa inainteze desi la celalalt capat al zgardei se afla niste dinozauri.

Cam 90% dintre comentariile in urma articolelor mele sunt laude si aprecieri pozitive. 10% sunt critici si dezaprobari. Procentele sunt mai mult decat incurajatoare. Cu toate acestea, mi-a luat ceva timp sa realizez ca nu are rost sa ma supar atunci cand sunt criticat.

Brian Tracy ne invata sa nu mai luam la modul personal remarcile celor din jur. Care pot fi rautacioase, pot veni din partea unor persoane invidioase si pline de frustrari. Sau pot fi indreptatite. Dar ca, indiferent de motivul pentru care a fost formulata acea critica, ea te poate atinge si influenta doar in masura in care tu accepti asta.

Ma intreb insa, cand voi rezolva dilema de a gasi un echilibru intre pastrarea calmului si ignorarea criticului, sau mai rau, β€œatacatorului” si riposta care sa ii arate ca nu e atat de tare pe cat se crede. Oare cum o fi mai bine? Pentru ca, din pacate sau din fericire, un lucru e cert. Nu poti fi impasibil la infinit. Si nu poti trece cu vederea porcariile.

Oare unde ar trebui trasata aceasta linie? De a nu fi prea defensiv si de a trata circumspect parerile contrare. Si, in acelasi timp, de a nu fi incasatorul de serviciu.

Indiferent de situatie insa, trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna ca resentimentele ne tin pe loc. Ne blocheaza ascensiunea. Ne bareaza calea si apoi ne rad in nas. Si ca, secretele noastre nu sunt atat de spectaculoase intotdeauna incat sa ne ferim de posibili spioni ai serviciilor secrete.

Cred ca uneori pur si simplu ne agitam fara rostΒ  πŸ™‚ Β .

Share This

Da mai departe!