Se spune ca doi pesti se plimbau prin ocean si la un moment dat se intalnesc cu al treilea peste, mai batran care se uita la ei, da lent din aripioare si ii intreaba:

– Ce mai faceti, baieti? Cum e apa?

Cei doi pesti tineri se uita siderati unul la celalat fara sa zica nimic apoi dupa o perioada unul din ei rupe tacerea:

– Auzi, ma? Ce e aia “apă” ?

whale-shark

 

Intr-un discurs din 2005, David Foster Wallace, scriitor si profesor la Pomona College a spus aceasta poveste studentilor adunati sa-l asculte pentru discursul de final de an apoi a concluzionat:

“Este incredibil de greu sa fii constient si viu intr-o lume de adulti, de dimineata pana seara”

Ce e aia “apa”

Apa asta e realitatea in care traim, lucrurile care reprezinta BAZA dar pe care le ignoram zi de zi pentru sunt prea OBISNUITE. Ne-am obisnuit atat de mult cu unele lucruri pe care le luam pe gratis incat nu ne dam seama de valoarea lor. Devalorificam sanatatea, aerul pe care il respiram, familia, locul in care ne-am nascut…pana cand pierdem una dintre ele si vedem cat de importante sunt.

Uite ceva care sa exemplifice cat de gresit este modul in care instinctiv gandim. Absolut totul in jurul meu ilustreaza si sprijina convingerea ca eu sunt centrul universului si a realitatii mele, cea mai vie si importanta persoana de pe pamant. Foarte rar ne gandim cu adevarat despre noi asa pentru ca privindu-ne din exterior ar fi ceva ce societatea condamna, ar fi de un egoism absolut sa afirmam ca suntem centrul universului. Cu toate astea ABSOLUT toate lucrurile, actiunile, convingerile, obiceiurile noastre pe care le facem pe pilot automat izvorasc din aceasta idee ca eu sunt cel mai important.

Gandeste-te putin: Nu exista experienta in viata ta in care tu sa nu fi fost de fapt in CENTRUL EI ABSOLUT. Realitatea pe care o experimentezi tu intotdeauna este in trecutul TAU, in fata TA sau in spatele TAU, in stanga sau in dreapta TA. Citesti acest text pe monitorul TAU si le interpretezi cu mintea TA si in functie de interesul TAU. Si asa mai departe. Gandurile si sentimentele altor persoane ajung la tine pe diverse canale de comunicare dar ceea ce simti si gandesti TU in acest moment este cel mai important pentru TINE.

Si poate ai observat cat de greu este sa stai concentrat si focusat asupra lucrurilor cu adevarat reale si importante cand ai permanent in capul tau o conversatie cu tine insuti. Orgoliul si vanitatea ta se lupta cu altruismul tau si de cele mai multe ori altruismul si dragostea sunt inabusite de acest glas care tipa: EU SUNT CEL MAI IMPORTANT. Nu fac pe profesorul cu tine acum, si eu procedez la fel.

Dar ideea asta e importanta. Este important sa iti dai seama ca atunci cand traiesti doar pentru TINE si pentru binele TAU pierzi din valoare realitatea in care traiesti. Ajungi sa iti pui intrebarea: Ce e aia “apa”? Ajungi sa nu tii cont de lucruri de bun simt cum fac de exemplu reporterii de monden care intra cu microfonul si camera de luat vederi pana in dormitor sau scormonesc dupa mizerii in trecutul unor oameni pentru a face bani mai multi. Genul asta de oameni si-au pierdut simtul realitatii, habar n-au pe ce lume traiesc.

Stii ce inseamna sa fii liber cu adevarat? Inseamna sa fii constient de realitate, de lucrurile cu adevarat importante, de faptul ca oricate ai fi realizat tu nu insemni nimic mai mult decat gaura ce ramane intr-o galeata plina cu apa dupa ce ai bagat si ai scos degetul din apa. Atat.

Stii de ce ti-e inca teama de esec? Pentru ca tu crezi ca esecul te paralizeaza. Esti centrul universului tau si crezi ca toti ceilalti vor rade de tine si te vei simti umilit daca vei esua pentru ca tu esti foarte important.

Din fericire pentru tine, nu ne pasa atat de tare ca tu ai esuat si nici nu radem atat de mult de tine. Pentru ca suntem prea ocupati ca NOI sa nu esuam si sa rada altii de noi.  Esecurile tale sunt mai importante pentru tine decat pentru noi. Si viceversa.

Nu ma crezi pe cuvant? Te provoc sa o dai in bara si sa vezi ca de fapt nu e asa grav cum ti-ai inchipuit tu initial. Nimeni nu da in realitate doi bani pe faptul ca ai dat-o tu in bara. NU ESTE ATAT DE IMPORTANT.

Spuneam in alte articole ca fericirea are 3 mari principii:

  • 1. Nu-ti fa multe asteptari de la ceilalti, traieste prezentul.

  • 2. Ajuta-i pe altii

  • 3. Fa lucruri de care sa fii mandru chiar daca esuezi.

Stii de ce nu se ridica unii oameni dupa esecuri? Pentru ca lucrurile in care au esuat au fost lucruri de care nu puteau fi mandri. Un om care si-a cladit averea pe coruptie, un traficant de carne vie care a vandut si cumparat zeci de femei si care a “esuat” dupa ce a fost bagat la zdup, cineva care isi traiesti viata fara sa indrazneasca sa faca ceva de care sa fie mandru considera esecul o PACOSTE, ceva de care trebuie sa te feresti.

Cand faci ceva de care esti mandru, nu conteaza daca esuezi, procesul e mult mai important, lectiile invatate sunt mult mai pretioase decat orice.

Am o singura intrebare pentru tine..

Care e lucrul de care ti-e frica sa-l faci dar de care ai fi mandru daca te-ai apuca de el?

Share This

Da mai departe!