Am 25 de ani iar in interviurile pe care le-am avut, unul dintre viitorii angajati mi-a marturisit ca eu sunt motivul pentru care simte ca s-ar acomoda repede. Diferenta de varsta mica. Dar nu e vorba numai de asta. E pasiunea. Respir prin ceea ce fac, sunt ceea ce vreau sa devin (vorba cuiva de pe aici). Am fost angajat cam 4 ani de zile din viata si, daca acolo era vorba doar de munca, acum a mai intervenit si acest al 2-lea ingredient, pasiunea. Cred ca se vede in ochii mei, in vocea mea cand vorbesc despre ceea ce fac.

Cei care nu au facut ceea ce fac eu, sa tina fraiele propriei afaceri in maini, sa fie proprii stapani pana intr-un anumit punct, sa caute libertatea financiara si, sa zicem, spirituala – oarecum ii compatimesc. Ma simt ca dumnezeu, creez viata. Deciziile pe care le iau, contractele pe care le semnez, oamenii pe care incerc sa ii indrum.

De asta nici nu dau, deseori, sfaturi dincolo de competenta mea. Pentru ca stiu ce am facut eu si la ce nivel sunt. Nu imi plac oamenii care dau consultanta in afaceri si nu stiu cum arata un facturier si nu au tinut o afacere in viata lor in maini. E ca un drog, esti ca un olar care da forma lutului. Mainile tale sunt cele care dau forma, mintea ta vede forma care va iesi din mainile tale.

Intr-o afacere cea mai mare provocare este sa tii pasul cu ea. Sa nu inaintezi mai repede, sa nu ramai pe loc. Odata cu ea. E nevoie de rabdare, nervi, ambitie. Sa faci ce trebuie. La inceput sa stergi pe jos. Apoi sa ai pe cineva care sa stearga pe jos si tu sa stergi geamurile. Cand are si cine sa iti stearga geamurile, incepi si stergi birourile. Nu trebuie sa te apuci direct sa stergi geamurile cand nu e nimeni sa stearga pe jos sau sa ramai doar la stersul lor. Pare prostesc, dar – repet – e cea mai mare provocare.

Stii de ce probabil nu vei avea in veci o afacere functionala? Poate ca nu ar fi bine sa iti spun asta, dar poate ca e spre binele tau. Este pentru ca acel sters pe jos te omoara. Deja ai apucat sa ai un minim de confort ca angajat si ti-e greu sa te intorci, chiar si antreprenor fiind, la sters pe jos. E vorba de confort. Confort pe care eu, poate, am fugit de el deseori.

Afacerea pe care o am nu este de nivel mare. In primele sase luni a trebuit sa trec prin niste crize financiare pe care am reusit sa le calmez cu greu. Nu am avut bani nici dupa ce sa beau apa. Am avut si client care nu mi-a platit vreo 4-5000 de euro si deja ajunsesem sa trag cu inversunare de ceva in care nu mai credea nimeni. Am avut cunostinte, prieteni, care m-au tras deoparte si m-au intrebat: “Nu crezi ca e de ajuns? Pana unde vrei sa mergi cu chestia asta? Nu vezi ca nu duce nicaieri?”

Am inghitit atunci in sec, m-am uitat in ochii lor si le-am zis : “Stiti care e diferenta dintre mine si voi? Diferenta este ca voi vorbiti despre ceea ce vreti sa faceti, desprea ceea ce visati… si eu fac ceea ce vreau.. eu imi traiesc visul!”

Nu au inteles mare lucru atunci, acum au uitat discutia pe care am avut-o in acele zile. Dar nu sunt singurii. Era un vis cu zero lei in buzunare. Dar am tinut directia.

Share This

Da mai departe!