Cand ai avut ultima oara o idee care sa te tina pe jar nopti intregi ?

Cand ti-a fost dor ultima oara de cineva incat sa simti cum te arde pe interior?

Cand te-ai aruncat ultima oara cu entuziasm, cu capul inainte in ceva care nu stiai daca se va termina bine?

Cand ai indraznit sa continui sa arzi cand toti incercau sa te stinga?

Sunt oameni care traiesc din izbucnire in izbucnire, din flacara in flacara. Nu-i poti aprinde usor…dar la fel de greu ii poti stinge. Prefer oricand sa cunosc pe cineva care traieste fiecare moment cu intensitate decat sa planific urmatoarea secunda. Privita dintr-un anumit unghi filozofia asta de viata are multe dezavantaje, din alt unghi insa…este ceea ce se tem cei din jur sa faca cu toate ca isi doresc atat de mult. Se tem sa traiasca secunda de acum pentru ca sunt prea ocupati sa planifice secunda urmatoare.

fire-breathing

Aveam o maxima favorita acum cativa ani “Viata este ceea ce se intampla atunci cand esti ocupat sa faci alte planuri“. A ramas la fel de puternica si azi cu toate ca mi s-au intamplat multe de cand am citit-o prima oara.

M-a intrebat cineva ieri ce as pastra din trecut, daca as putea… I-am raspuns ca as pastra focul fiecarei clipe frumoase pe care am trait-o.

Daca as putea sa inghet pentru moment flacara unui suras, unei priviri, unei atingeri, unei voci…as vrea sa o pastrez in punctul ei de maxima intesitate. As pastra mai degraba o privire extrem de furioasa decat una indiferenta. Vocea entuziasmata a unui copil care reuseste pentru prima oara sa mearga singur cu bicicleta, a exploratorului care descopera ceva unic, strigatul ragusit al inventatorului caruia i-a reusit experimentul…sau soaptele unei femei indragostite care te priveste.

Toate momentele astea fac parte din trecut. Iti aduci aminte de ele doar daca le-ai trait cu intensitate. Nu-ti aduci aminte de lucrurile banale, normale, obisnuite pe care le faci zi de zi. Nu mai stii cu ce te-ai imbracat fix acum patru ani, ce-ai mancat si ce-ai baut sau pe cine ai intalnit pe strada. Sunt lucruri obisnuite care trec pe langa tine fara sa le dai importanta pentru ca nu au produs emotie in tine. Nu ai ars.

Dar iti aduci aminte si acum de momentul cand ai fost dezamagit prima data in dragoste si ai plans, momentul cand ai avut primul succes important in cariera, momentul cand ai avut primul copil si l-ai tinut in brate, momentele care te-au facut sa ti se zbarleasca parul pe spinare. Momentele cand ai ars, cand te-ai dedicat, cand ai fost inflacarat, cand te-ai implicat.

Ce-ti vei aduce aminte maine cand te vei gandi la ziua de azi?

Ce ai citit acum este un articol pe care l-am scris in 2007. L-am republicat integral pentru ca este la fel de actual ca atunci.

Share This

Da mai departe!