Vineri am incheiat cele 30 de zile din provocarea pe care am lansat-o pentru mine si pentru cititorii Succes Dublu in luna martie.

Provocarea era simpla si avea niste conditii foarte simple: Trebuia sa iti propui sa faci zilnic, timp de 30 de zile un lucru de care ti-e frica, dar care ti-ar aduce beneficii foarte mari daca ar deveni un  obicei in viata ta. Fiecare trebuia sa isi seteze propriile provocari sau obiceiuri pe care le dorea exersate.

Mi-am propus atunci ca timp de 30 de zile sa ma trezesc in fiecare dimineata la 7 si sa scriu cate un articol pe blog. Care au fost rezultatele, ce am experimentat si daca voi continua sau nu, aflati mai jos.

28

 

Nu am fost niciodata o persoana matinala, ba mai mult in ultimii 3-4 ani programul meu zilnic era: munca noaptea pana la 4,5,6 dimineata, trezirea la 12, facut lucruri de rutina, intalniri, etc pana pe la 8 seara apoi apucat de treaba efectiv pe la 12 noaptea.

Scuza pe care o aveam era ca de fapt ma concentrez mai bine noaptea, cand e liniste si nu-mi suna telefoanele, o scuza fara acoperire. Rezultatul este ca cearcanele s-au accentuat, aveam sentimentul permanent ca sunt in intarziere fata de ceilalti si chiar si atunci cand imi terminam toate taskurile din lista ma simteam extrem de obosit si fara chef sa ma bucur de ce am realizat.

M-am gandit ca orice ora pe care o castig trezindu-ma mai devreme decat ma trezeam inainte este un succes. Mi-am propus initial ca ora 7 sa devina ora mea de trezire ca apoi sa ajung la 6 sau 5 dimineata in cateva luni, treptat, ca organismul sa se obisnuiasca pe acest nou program.

Din cele 30 de zile de provocare m-am trezit la 7 fix in mai mult de 20 de zile. Restul de 10 zile au fost zile in care am facut niste greseli de care voi vorbi mai jos si care mi-au afectat somnul incat m-am trezit pe la 8, 8.30 sau 9.  Au fost 3-4 zile in care am avut febra intensa si frisoane si n-am putut dormi noaptea asa ca am trecut trezitul dimineata pe planul doi in perioada aia pentru ca nu puteam dormi noaptea cum trebuie. Per total, a fost un experiment reusit, a inceput sa imi placa si voi continua.

Legat la scrisul zilnic, din 30 de zile am scris zilnic la inceput in primele 14 zile, apoi am avut sincope, o data la 2 zile in care nu scriam si apoi ma revansam a doua zi cu doua articole. Pe finalul celor 30 de zile, in saptamana inainte de Pasti nu am scris nimic.  Am observat ca daca scriu imediat dupa ce ma trezesc este incredibil de usor, indiferent daca stiu despre ce o sa scriu sau nu, iar atunci cand ma apuc de alte treburi si las scrisul la urma, mi-e extrem de greu sa termin un articol mai mare de 3 paragrafe. Nu sunt multumit de progresul pe care l-am facut aici, simt ca trezitul dimineata a fost o adaptare mai usoara, dar voi ajusta din mers.

Ce am invatat din toata experienta.

1. Nici un obicei nu vine singur.

Orice obicei, bun sau rau, pe care il avem, vine la pachet cu inca o duzina de lucruri mici pe care le facem inconstient. Fara sa ne dam seama, in jurul unui obicei stupid, sa zicem, trezitul devreme dimineata se infasoara o multime de alte lucruri care il influenteaza, il amplifica sau il inabusa.

Exemplu: Trezitul devreme e strans legat de ora la care te culci. Daca vrei sa te trezesti devreme trebuie neaparat sa iti planifici si ora de culcare

Apoi, pentru ca trebuie sa iti planifici ora de culcare, trebuie sa iti planifici ora la care iei cina. Daca inainte era ok sa mananc la 12 noaptea, acum pur si simplu nu se mai poate. trebuie sa mananc la maxim 9 seara pentru ca ficatul meu sa aiba minim 2 ore la dispozitie sa munceasca si sa pot adormi la 11.

Apoi daca vreau sa imi planific ce mananc, trebuie sa renunt la Cola sau cafea dupa-amiaza pentru ca imi afecteaza ora de culcare.

De asemenea, daca inainte aveam obiceiul sa ma uit in fiecare seara la un film, acum trebuie sa imi programez ora de film mai devreme…etc.

Practic…pentru o singura schimbare mica in obiceiurile tale…trebuie sa lucrezi la inca 5-6 obiceiuri pe care le ai si care sunt legate de primul. Trebuie sa rupi cercul vicios pe care il aveai in bucati mici.

2. Asuma-ti public ceea ce iti propui.

Faptul ca am spus public ca imi propun sa ma trezesc dimineata a avut un rol extrem de pozitiv. Au fost zile in care pur si simplu nu imi venea sa ma dau jos din patul cald si moale si am facut-o doar pentru ca stiam ca sunt alti oameni care au citit ce am scris. Stiu si alti membri din grupul de facebook la care Asumarea publica a avut acelasi efect.

Asadar, daca vrei sa incepi un obicei nou, si vrei sa-ti masori seriozitatea legat de asta, asuma-ti public ceea ce vrei sa faci. Daca iti spui in gand si stii doar tu de planul pe care il ai, mintea ta va veni cu tot felul de sugestii ca sa te faca sa te simti mai putin vinovat daca nu te tii de treaba.

3. Trebuie sa faci lucrul acela…doar AZI

Asa cum un elefant se mananca in inghitituri mici, un obicei se traieste si exerseaza zilnic si atat. Problema cu care se confrunta majoritatea oamenilor este una de viziune, nu de actiune. Cei mai multi oameni se vad deja infranti cand isi propun un obicei sanatos pentru ca isi imagineaza ca va urma o viata INTREAGA fara avantajele obiceiului prost pe care vor sa-l inlocuiasca.

E foarte greu ca o persoana cu 30 de kg in plus sa isi imagineze cu adevarat cat de bine se va simti daca va trece la o dieta sanatoasa, va renunta la fast food si va face regulat. In cele mai multe cazuri, avantajele incredibile pe care le ai daca slabesti 30 de kg pana ajungi la greutatea normala sunt trecute pe planul secund de ganduri de genul:

– Si sa nu mai mananc NICIODATA cartofi PRAJITI?

– Si sa nu mai beau NICIODATA COLA?

– Si sa nu mai trec NICIODATA pe la McDonalds?

Problema este una de perceptie a timpului si se rezolva usor.

Vrei sa incepi un obicei nou, sanatos? Propune-ti sa faci lucrul ala AZI. Preocupa-te sa il faci doar AZI. Nu te gandi pentru o luna intreaga, 6 luni sau 10 ani. Gandeste-te ca trebuie sa il faci DOAR AZI.

Apoi a doua zi cand te trezesti, gandeste-te ca trebuie sa faci lucrul ala sanatos DOAR AZI…

Dupa 6 luni vei vedea niste rezultate la care nu te-ai fi gandit niciodata.

In final vreau sa urez felicitari celor peste 100 de oameni care s-au implicat activ in aceasta provocare. Voi face un articol viitor ca sa vedeti ce si-au propus cei mai multi dintre ei.

Share This

Da mai departe!