handshake Am fost un tip timid in copilarie. Nu imi faceam usor prieteni, de obicei ma izolam cand intram intr-un grup nou sau asteptam ca cineva sa faca primul pas si sa ma “integreze” in discutie. Problema nu era la discutia in sine cat la fapul ca nu reuseam sa trec peste prima bariera : “Astia sunt niste straini, ce pot vorbi cu ei, si mai ales de ce as face-o ?”

Dupa ce am terminat liceul am vrut sa ma vindec de problema asta o data pentru totdeauna si sa scap de frica de respingere pe care majoritatea oamenilor o simt atunci cand incearca sa intre in vorba si sa cunoasca pe cineva nou. Cum am facut ? Am vorbit cu necunoscuti pe strada. Zilnic. Timp de cateva luni. Despre orice. Despre culoarea ierbii de pe trotuar, despre somaj, despre dragoste, despre revolutie, despre caini vagabonzi, despre sucurile acidulate, despre mii de lucruri. Scopul meu era sa ii tin de vorba si sa ii fac interesati. Scopul lor era sa scape repede de mine. Cu cat scapau mai repede de mine cu atat scapam eu de teama de respingere.

A inceput sa-mi placa oamenii. A inceput sa-mi placa sa cunosc oameni noi de la care sa invat. Mai ales daca ceea ce fac ei zi de zi nu se aseamana cu ce fac eu. Trebuie sa-mi tin mintea treaza si alerta si asta se poate doar daca inveti mereu si mereu cate ceva nou. Anul acesta mi-am propus sa vorbesc si sa cunosc cate o persoana straina pe zi. Da. Cate una pe zi. 365 de oameni intrun an. 365 de oameni care imi pot arata lucruri pe care nu le stiu, nu le stiam, nu aveam cum sa le aflu.

Aseara am cunoscut cea de-a 6-a persoana noua din 2009. Doamna Maria. In jur de 60 de ani. Barbatul a parasit-o cand ea avea 23 de ani si deja 2 copii. A fugit cu prietena ei cea mai buna. Doamna Maria a trecut peste soc si si-a crescut fetele singura. A muncit 40 de ani in acelasi loc. Cu banii stransi a deschis 4 magazine in Piata Crangasi care incet, incet au devenit profitabile. Cand sa-si scoata investitia, Basescu a daramat toate magazinele din zona aia construite pe spatiul public. Si-a vandut apartamentul sa scape de datorii si s-a mutat cu chirie. A iesit la pensie dupa 40 de ani de munca cu 130 RON / luna. Atat.

Doamna Maria de 3 luni e sofer de taxi si toate astea mi le-a povestit cand m-a adus acasa aseara de la Romana pana la Drumul Gazarului. Conduce ca Schumacher, zambeste si spune bancuri. Nimeni n-a vrut sa o angajeze la 60 de ani dar a batut la usi pana cand cineva i-a dat o ocazie. Pe care n-a ratat-o. Acum conduce doar in tura de noapte, ca e mai liber si se fac mai multi bani.

Am indraznit sa ii pun o intrebare tinand cont de un lucru care ma framanta de ceva timp :

Daca simti ca esti intr-o situatie fara iesire si stii ca daca vei continua ai posibilitatea sa te afunzi mai tare sau sa iesi cu bine la suprafata…ce ar trebui sa alegi ? Sa continui perseverent sau sa renunti cat mai e timp?

Raspunsul ei a fost simplu :

– Va trebui sa-ti dai seama singur.

In curand urmeaza si partea a doua, cu sugestii pentru a intra in vorba cu strainii, de ce sa o faceti si care sunt avantajele.

Share This

Da mai departe!