Deoarece confunda notiunile. Precum un elev scos la lectie si care confunda “literar” cu “literal”(care e legatura dintre ce ziceam si aceasta comparatie? hmm…asta ma intreb si eu!). Iar viata nu iarta. Timpul nici macar atat. Serialul in care tot jucam si care ni se pare etern are si el momentele sale in care oboseste. Si in care da semnale ca abia mai rezista.

Einstein ne-a transmis ca este foarte important sa fim oameni de valoare. Chiar mai important decat a fi oameni de succes. Sigur ca fiecare in parte isi defineste termenii “succes” si “fericire”. E normal sa avem teluri diferite in viata. Sa ne placa lucruri total opuse. Sa fim de acord cu situatii si oameni care pe altii ii scandalizeaza. Sa aducem posibilul in locurile in care oamenii gandeau si vorbeau doar prin prisma imposibilului. Sa formam sisteme acolo unde se actiona instinctual. Sau sa rupem barierele rigide ale normelor in spatiile in care disciplina facea legea.

Dar (e cel mai enervant cuvant pe care l-am folosit vreodata!) toate aceste ganduri si actiuni au ca scop fericirea. Nu banii. Nu femeile(asta suna cam misogin, stiu!- e valabila si reciproca! ). Nu masinile sau cluburile. Fericirea. Aceasta zana buna. Aceasta luminita de la capatul tunelului ce uneori pare infinit. Aceasta pasare maiastra. Si acest simbol fabulos din povestea vietii noastre.

Andrei Rosca a scris duminica o recenzie foarte buna pe BookBlog.ro. Managerul General Electric, Jack Welch este subiectul cartii. Omul care a fost pur si simplu obsedat de eficienta. Nu de bani. De o eficienta care pentru el a fost si este sinonima cu fericirea. A trait aproape identic. Si la serviciu. Si acasa. Si in fata chirurgului. Si asta pentru ca toata viata a facut ceea ce i-a placut si in modul in care lui i-a placut. Pur si simplu uluitor este faptul ca un manager foarte dur, orientat catre indeplinirea obiectivelor si catre ceea ce in mod curent numim “succes” a constientizat clipa de clipa importanta oamenilor.

Cati dintre noi tinem cont de faptul ca cei de langa noi sunt formati din sentimente si subiectivism? Si ca, probabil, de aici pleaca majoritatea conflictelor.

De ce multi dintre cei care formeaza topurile “bogatasilor” din revistele de specialitate au fost implicati de-a lungul anilor in tot felul de scandaluri legate de divorturi, neintelegeri cu membrii propriei familii, sau au avut serioase probleme de sanatate de care se tot plang? Pentru ca nu au inteles niciodata care e scopul unei vieti de om.

Daca trecem prin asemenea clipe, inseamna ca undeva gresim. Si cu cat devenim mai puternici ca influenta, bani sau imagine, cu atat mai mult ne afundam in terenul mlastinos al erorii. Rezultatele profesionale nu compenseaza placerea de a trai. Nu pot subtitui vreodata nevoia de a iubi. Si linistea unui rasarit intampinat cu un aparat foto, cu o carte buna si cu persoana iubita alaturi. E o imagine care nu poate fi cumparata. Din fericire.

Sint in plin proces de cautare si de organizare a materialelor informative pentru CD-ul pe care am sa-l distribui gratuit in cadrul proiectului meu dedicat tinerilor de liceu. Am triat zeci de materiale care ar putea sa fie alese si le-am selectat pe cele la care am crezut ca pot obtine cel mai usor dreptul de difuzare: cele care sint sau banuiesc eu ca sint disponibile gratuit.

Am inceput sa scriu detinatorilor drepturilor pentru unele materiale:

• lui Annie Leonard pentru documentarul “The Story of Stuff”
• la thedebtpenalty.co.uk pentru documentarul cu acelasi nume
• lui Janik Silver pentru doua interviuri pe care le-a luat unor personalitati

In scrisorile de adresare m-am prezentat, le-am spus de blogul meu, citeva idei despre proiect si le-am propus sa-mi acorde dreptul de a reproduce materialele pe CD. In acest fel vor deveni furnizori de continut ai proiectului si vor beneficia, in aceasta calitate, de prezenta pe blogul proiectului si in materialele prin care promovam proiectul.

Au trecut doua saptamini si n-am primit nici un raspuns. Un prieten mi-a sugerat ca n-am procedat bine pentru ca am folosit adresa de email de la yahoo. M-am conformat, mi-am facut o adresa de email sub domeniul meu (milionarulmioritic.com) si am trimis din nou email-uri. Aceiasi tacere.

Am abordat problema altfel. Cautind mai atent, am descoperit ca documentarul “The Debt Penalty” este finantat de o companie de servicii financiare. Am scris directorului executiv al companiei, cerindu-i permisiunea de a folosi documentarul. La fel.

Sint sigur ca aceste persoane sint asaltate zilnic de sute de email-uri, le e greu sa filtreze continutul si sa raspunda. In cadrul firmelor exista personal specializat care se ocupa de acest lucru. Daca esti o persoana publica si iti dai adresa de email, sint modalitati de a face fata acestei probleme. Poti construi raspunsuri-tip pentru fiecare gen de mesaj ce il primesti. M-as fi multumit si cu doua rinduri care contin un refuz. Dar n-am primit nici macar atit.

De aceea stau si ma intreb daca e vorba de lipsa de bun simt sau doar de lipsa de organizare in situatia de fata. Ce parere aveti?

Aici ne invartim.

Precum niste titirezi cuprinsi de disperare. Si de regrete. Mereu vrem sa ascundem ceva. Tot timpul ni se pare ca cei din jur vor sa ne fure asul din maneca. Si ca privirea lor ascunde umbre. Ca au si scos armele si ne-au luat la tinta cu o adevarata pasiune. Dar, de fapt, resentimentele sunt pasiunea noastra. Ele ne tin pe loc si ne transforma in niste catei ce vor sa inainteze desi la celalalt capat al zgardei se afla niste dinozauri.

Cam 90% dintre comentariile in urma articolelor mele sunt laude si aprecieri pozitive. 10% sunt critici si dezaprobari. Procentele sunt mai mult decat incurajatoare. Cu toate acestea, mi-a luat ceva timp sa realizez ca nu are rost sa ma supar atunci cand sunt criticat.

Brian Tracy ne invata sa nu mai luam la modul personal remarcile celor din jur. Care pot fi rautacioase, pot veni din partea unor persoane invidioase si pline de frustrari. Sau pot fi indreptatite. Dar ca, indiferent de motivul pentru care a fost formulata acea critica, ea te poate atinge si influenta doar in masura in care tu accepti asta.

Ma intreb insa, cand voi rezolva dilema de a gasi un echilibru intre pastrarea calmului si ignorarea criticului, sau mai rau, “atacatorului” si riposta care sa ii arate ca nu e atat de tare pe cat se crede. Oare cum o fi mai bine? Pentru ca, din pacate sau din fericire, un lucru e cert. Nu poti fi impasibil la infinit. Si nu poti trece cu vederea porcariile.

Oare unde ar trebui trasata aceasta linie? De a nu fi prea defensiv si de a trata circumspect parerile contrare. Si, in acelasi timp, de a nu fi incasatorul de serviciu.

Indiferent de situatie insa, trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna ca resentimentele ne tin pe loc. Ne blocheaza ascensiunea. Ne bareaza calea si apoi ne rad in nas. Si ca, secretele noastre nu sunt atat de spectaculoase intotdeauna incat sa ne ferim de posibili spioni ai serviciilor secrete.

Cred ca uneori pur si simplu ne agitam fara rost   .

Inainte de a deschide Milionarul Mioritic am cautat un blog similar, scris in limba romana. N-am gasit unul dedicat in intregime subiectului sau cu acest subiect printre cele principale.

Cit priveste alte site-uri, acestea contineau pagini sporadice. Ma refer la prezentele web ale revistelor financiare sau la portaluri de interes general in care finantele personale (intilnite sub felurite titulaturi) apareau alaturi de “cum sa gatesti sanatos” si “cum te imbraci ca sa ai succes in afaceri“.
Ca sa ma intelegeti: finantele personale inseamna mai mult decit informatii despre cum sa iei un credit sau despre ce conturi sa-ti deschizi la o banca. Lumea e interesata despre cum sa-si gestioneze banii pentru a scapa de problemele financiare. Acesta este rolul finantelor personale.

Incercind sa-mi explic de ce nu exista oameni specializati care sa scrie in acest domeniu (cu atit mai mult de ce nu exista lideri de opinie), am facut o lista cu posibilitati:

• romanul are un interes scazut pentru gestionarea banilor proprii; vina ar putea fi indolenta specific balcanica, cei cincizeci de ani de comunism, saracia. La o privire mai atenta, fiecare din aceste ipoteze poate fi demontata si contrazisa
• nu exista oameni capabili. Personal ma indoiesc de acest lucru. Desi nu stiu nici un economist roman de talie mondiala (dar astept sa ma contraziceti!), cred ca nu e nevoie sa fii “un mic geniu” pentru a te ocupa de acest domeniu. Dupa cunostintele mele, in programa ISE (sau cum se numeste “facultatea de produs economisti”) exista o disciplina care se ocupa cu acest subiect
• nu renteaza; nu exista prea multe posibilitati de a te angaja (cum ar arata oare o “fisa a postului” de specialist in finante personale?) iar varianta de a fi liber profesionist probabil sperie pe multa lume

Nici una din aceste variante care mi-au venit atunci in minte nu m-a convins. In plus ma obseda o idee: la cita saracie exista in Romania, la cit de multi oameni se zbat in probleme financiare ar trebui sa fie o sete extraordinara dupa astfel de cunostinte. Romanul era prins pina nu de mult intr-o tranzitie care parea ca nu se mai sfirseste, pentru a fi aruncat in plin capitalism cu iz de macel, intr-o lume a conexiunilor globale in care mina de lucru ieftina din China se traduce in concedieri in Europa. Dind din colt in colt, oamenii nu reuseau sa iasa la liman. Isi luau o a doua slujba pentru a rezista inflatiei sau agonizau financiar in incapacitate de plata, inchizind caldura pe timpul iernii pentru a economisi. Ma indoiesc de faptul ca acesti oameni nu sint sensibili la un sfat menit sa-i scoata din marasm.

Si totusi in Romania se scrie sporadic despre finantele personale, nu exista un autor roman care sa scoata o carte adaptata realitatilor locale. Lumea citeste, de voie-de nevoie autori americani care predica solutii ancorate in realitatile de peste ocean.

Ca sa nu mai vorbesc de sistemul de invatamint. Nu exista educatie financiara decit prin ONG-uri (vezi CREE si JAR) dar chiar si acestea nu fac decit sa alfabetizeze, sa explice cum functioneaza sistemul dar nu aduc mult rivnitele recomandari clare: “ca sa ai bani fa asa si asa“.

Dupa mai mult de opt luni de la lansarea Milionarului Mioritic, de cind am intrat in contact cu oameni interesati de subiect, de cind studiez mai atent aceasta piata, nu pot sa spun ca am un raspuns la aceasta intrebare: de ce nu se scrie despre finantele personale in Romania? Poate ma ajutati voi.

Servitorul de la casa regala poate fi lider in acel mediu? Chiar peste insusi regele? Sigur ca poate! Pentru ca lider nu e cine se crede. Ci persoana care e recunoscuta de ceilalti. Care e sprijita in momentele dificile. Si care e acoperita atunci cand focurile de arma par ca nu se mai opresc.

Ciobanul care s-a sacrificat si a bagat pieptul in fata sagetii, care se ducea catre Stefan cel Mare in Batalia de la Vaslui e un exemplu in acest sens. Liderul este iubit. Este vazut drept cel fara de care echipa, cetatea sau grupul social nu poate rezista. Siguranta sa este pusa inaintea oricarui alt om de acolo. Poate ca in ziua de azi nu mai e cazul sa privim atat de dramatic lucrurile. Poate ca nu mai e nevoie sa vorbim de sabii si sange. Dar substanta ramane aceeasi. Si anume, ca dictatura este o utopie. Ca teroarea se va prabusi mai repede decat o casa supusa unei explozii.

Oare cati lideri sunt printre profesorii din invatamantul romanesc? Oare cati lideri sunt printre angajatii ministerului de interne din Romania? Oare cati lideri avem printre parintii de la noi din tara? Oare cati dintre antrenorii din sporturile de echipa de la noi sunt lideri? Cati dintre preotii care ne tot ameninta cu iadul sunt lideri? Si cati dintre “sefii” din mediul business romanesc sunt cu adevarat lideri?

A fi lider nu e treaba usoara. Nu se invata dintr-o carte sau de pe bancile unui MBA. Dar nici nu se invata doar de pe strada si ignorand si ironizand educatia! A fi lider nu e ceva exclusivist, asa cum vor unii sa ne faca sa credem. Nu e doar un talent. Nu e neaparat ceva nativ. Speaking-ul si vanzarile sunt doua calitati esentiale pentru un lider. Dar cea mai importanta calitate este omenia. Atitudinea de om. Aceasta nu se invata si nu se preda nicaieri. Si este cea care iti deschide parasuta atunci cand esti in aer. Sau cea care iti trage un sut si te arunca de la bord legat de maini si de picioare!

Pentru ca la asta se rezuma totul. In a sti sa iti sprijini colegul de echipa. In a fi alaturi de el in clipele in care se indoieste de propria capacitate de reusita. In a-l face sa aiba o parere mai buna despre el. Si in a-l tine pe drumul pe care merge intreaga echipa. O echipa care se bate pentru fiecare metru de pamant! O echipa de lideri.

“Treaba liderilor e sa creeze noi lideri.”
“Liderii adevarati exista in mintile si-n inimile celor care cred in ei.”

Jonas Ridderstrale&Kjell Nordstrom